Croaziera de 1 Decembrie si Sf Andrei in Delta Dunarii!

Acasa/Hotel Plutitor Sf Constantin, Oferte speciale/Croaziera de 1 Decembrie si Sf Andrei in Delta Dunarii!

Hotel Plutitor Carpatia „Sf. Constantin 3*

sau în locații similare din Sulina

30.11-02.12.2018

Ziua 1 –Vineri

In jurul orei 10:00 ne vom îmbarca pe vaporul de croaziera de la Pontonul Carpatia Tour şi pornim pe unul dintre cele mai frumoase trasee din Delta Dunării, traseul turistic nr. 1 acreditat de ARBDD (Administraţia Rezervaţiei Delta Dunării), pe Braţul Tulcea până la intersecţia cu Canalul 36 (în cca. 10 minute de la plecare deja suntem în Delta Dunării), coborâm pe Canalul 36 şi apoi facem dreapta pe Gârla Sireasa, zone foarte bogate în fauna deltaică (păsări şi animale de apă). Gustare pe vaporul de croazieră.

Străbatem apoi lacul Fortuna (Furtuna), unul dintre lacurile mari ale Deltei Dunării, un lac deosebit de frumos şi bogat în faună. În cazul zilelor cu vânt puternic şi valuri mari, acest lac va fi ocolit, ghidul fiind cel care decide dacă traversăm sau nu lacul.

Ajungem la Mila 23, exact în mijlocul Deltei Dunării unde vom face un scurt popas pentru vizitarea satului.

Pornim spre Sulina prin lacurile Trei Iezere şi Bogdaproste. Daca suntem norocosi, putem vedea, chiar si in sezonul de toamna, pelicani creti, cormorani, lisite sau starcul galben sau cenusiu. Delta Dunarii ne poate surprinde oricand! După aceea, coborâm pe Dunărea Veche până la Crişan iar de acolo pe braţul Sulina un loc unic în lume, unde îşi dorm somnul de veci, laolaltă, prinţi, prinţese şi piraţi, oameni de toate religiile. Cimitirul Sulina este plin de mistere. Lespezile mortuare, sculptate, spun poveştile peste timp! Sulina, locul unde apele tulburi-maronii ale Dunării îşi iau un părelnic adio de la Bătrânul continent şi se varsă în Marea Neagră, este un loc al confluenţelor.(Durata croazierei 6-7 ore)

Odată ajunşi în Sulina, ne vom caza la hotelul plutitor Sf. Constantin.

Seara avem pregatită o cină pescareasca.

 

Ziua 2 Sambata

După ce servim micul dejun, 8:00 dimineața, avem posibilitatea să ne bucurăm de o excursie(opțional) la Pădurea Letea unde vom găsi fâșii alternative de deșert, cu vegetație specifică acestor zone și fâșii de pădure cu stejari de luncă seculari, cu unica lor adaptare de a crește pe stratul subțire de teren fertil ce acoperă nisipul sărat al fostului fund de mare, alături de vegetația specifică de pădure subtropicală, pădurea Letea fiind cea mai Nordică pădure subtropicală din Europa. Aici cresc peste 10 specii de orhidee, asparagus și alte plante subtropicale, precum si plopul argintiu, frasin, tei și alți arbori. Putem vedea caii salbatici, liana greceasca, Dunele lui Omer precum si alte plante ale caror povesti le vom afla de la ghidul nostru.

Ulterior, vă invităm să vizităm orașul şi să descoperim împreună câteva dintre minunăţiile acestuia. Deşi este un oraș mic, Sulina are o istorie impresionantă datorită faptului că, în sec. XIX, a avut statutul de port liber, statut conferit de Comisia Europeană a Dunării, bucurându-se astfel de neutralitate pe timp de pace şi război, ceea ce i-a asigurat o dezvoltare economică rapidă. Printre perlele zonei se regăsesc Farul vechi din Sulina, Palatul Comisiei Europene a Dunării, Biserica Sf. Alexandru şi Sf. Nicolae şi nu în ultimul rând faimosul cimitir unde sunt îngropaţi piraţi, prinţese şi marinari din întreaga lume.

După ce am reuşit să străbatem în lung şi-n lat oraşul Sulina ne întoarcem (după apusul soarelui) la hotel.

Ziua 3 – Duminica

Mic dejun.La ora 9:00, ne luăm „La revedere” de la minunatul oraş Sulina şi ne urcăm pe vaporul de croazieră, deplasându-ne pe traseul turistic Sulina-Dunarea Veche-Mila 8,5-poligonul de dematizare al Marinei Militare, tangentam pe langa lacurile Bodaproste-Lacul Ligheanca- Trei Iezere (unde ne putem bucura in continuare de relaxarea in mijlocul naturii pe vasul de croaziera. În această zonă avem toate şansele să întâlnim lebede, cormorani şi egrete)-Canalul Ceamurlia-Crisan-Canal Sulina-Tulcea Odată ajunși în Tulcea, ne urcăm în autocar, păstrând cele mai frumoase amintiri și ne luăm „La revedere de la grandioasa Delta Dunării.(Durata croazierei 6-7 ore).

 

 

Pret:720 lei/pers

Preţul include:

– 2 nopţi de cazare , cu mic dejun;

– O cina pescareasca;

– Periplu prin salba de lacuri din Delta Dunarii -Tulcea – Mila 23 – Crisan – Sulina(6- 7 ore)

– Sulina-Sf. Gheorghe – Dunarea Veche-Mila 8,5-poligonul de dematizare al Marinei Militare- lacurile Bodaproste-Lacul Ligheanca- Trei Iezere (6-7 ore)

– Gustare pe vasul de croazieră;

– Asistenta turistica pe toata durata croazierei.

 

Reduceri:

– Copiii 0 – 6.99 ani au gratuitate (la cazare în aceeaşi cameră cu părinţii);

– Copiii 7 – 11.99 ani reducere 50 % (la cazare în aceeaşi cameră cu părinţii).

– Copiii peste 12 ani: plătesc tariful întreg

 

* Note:

  • in functie de cotele apelor traseul de croaziera poate suferi modificari pentru siguranta dvs.
  • In cazul unui grup mai mic de 20 de persoane, transferul Tulcea – Sulina si retur se va face cu barcile rapide
2018-11-21T19:54:20+03:00